marți, 5 februarie 2013




Jurnalul lui tanti Aglae

Duminica, 4 octombrie. Azi prajeam peste, cu usa deschisa la apartament ca sa nu-mi afum carpetele cu Rapirea din Serai, si trageam cu urechea la stiri. Cand colo, ce aud? Martea viitoare se aduc moastele sfintei…aaa… n-am inteles ce sfanta, dar ideea e ca se aduc niste moaste la catedrala de pe deal. Doamne, iti multumesc! Or sa ne dea sarmale gratis! Trebuie sa ma duc!
Luni, 5 octombrie. Azi am inceput un program de tonifiere si fortifiere in vederea pelerinajului meu de marti la sarmale, pardon, la moaste. Trebuie sa fiu in cea mai buna forma, ca sa am putere sa-i inghiontesc si sa-i imping pe ceilalti credinciosi care ar putea sa-mi stea in cale. Asa ca m-am inscris la sala, la un program de cardio combinat cu tae bo. Instructorul a cam strambat din nas cand i-am zis ca am 68 de ani, dar cand i-am ars o palma prieteneasca peste spinare, a inteles ca pot face fata cu brio antrenamentelor.
Marti, 6 octombrie. Azi mi-am cumparat niste vitamine Centrum, un tub de unguent anti-artrita si niste ciorapi medicinali negri, decenti. De asemenea, de la magazinul salii de fitness mi-am luat niste batoane proteice si un borcan imens cu praf de proteine. Mai sunt mai putin de 5 zile pana la marele eveniment si mi-am propus sa beau shake-uri de proteine ca sa-mi intaresc musculatura. Se anunta aglomeratie mare!
Miercuri, 7 octombrie. Cand am iesit de la sala de fitness, am vazut pe un stalp un anunt pentru cursuri de actorie. Mi-am dat seama ca pelerinajul meu va fi televizat si ca trebuie sa dau bine pe sticla, asa ca am sunat si m-am programat la o sedinta. A fost extraordinar! Am invatat cum sa racnesc convingator "Mi-e rau! Oameni buni, nu mai impingeti!", cum sa-mi dau ochii peste cap artistic, cum sa lesin si sa cad elegant fara sa ma lovesc si cum sa dau interviuri la teve cand or sa ma intrebe aia de ce mi s-a facut rau. Mi-am pregatit si discursul. "Nu mai exista frica de Dumnezeu! Oamenii sunt rai si m-au impins pana am ramas fara aer!" + par ravasit si lacrimi in ochi. O sa iasa minunat!
Joi, 8 octombrie. Oare cu ce ar trebui sa ma imbrac? Ultimele haine anti-sfasiere mi-au fost distruse la inaugurarea bisericii din cartier. Mosul ala nenoro…, pardon, Doamne, stiu ca nu e frumos sa vorbesc urat, dar mosul ala cred ca stia karate, altfel nu inteleg cum de m-am trezit in patru labe chiar inainte sa ajung la cazanul cu fasole, cu baticul peste ochi. A ierta e crestineste, dar eu n-am sa-l iert niciodata!
Vineri, 9 octombrie. Cred ca o sa-mi cumpar o pereche de pantofi de-astia, Naic, parca asa l-am auzit pe fi-miu zicand. Sau mai bine ii imprumut pe ai lui, n-o sa-si dea seama ca ii lipsesc cateva ore. Da, asa o sa fac. Tot el parca zicea si “Doar fa-o”, asa ca de ce nu, mai ales daca e in numele Domnului. Ciudat, de cand beau shake-urile alea de proteine mi s-au umflat muschii si sunt excitata tot timpul. Ptiu, necuratule, fugi de langa mine, eu ma pregatesc pentru un eveniment pios, da?
Sambata, 10 octombrie. Azi am avut ultimul antrenament. L-am batut pe instructor de i-a sunat apa-n cap, in timp ce strigam "Oameni buni, nu mai impingeti!!!". La final l-am convins pe altul sa-mi arate o miscare de placare a adversarului ca la rugby. Acum sunt, in sfarsit, pregatita pentru ziua cea mare! Mai am nevoie doar sa-mi fac rost de un scaunel.
Duminica, 11 octombrie. Azi a fost o zi mareata! M-am trezit de la ora 3 dimineata, m-am incaltat cu adidasii lui fi-miu, mi-am luat scaunelul si m-am postat la coada la moaste. Se stie ca o coada este cea mai buna retea de socializare si nu pierd niciodata ocazia sa ma asez la una sau chiar sa formez eu una. Mda, din pacate, au fost cativa concurenti care au venit inaintea mea. Data viitoare o sa ma trezesc la 2 si o sa fiu prima, ca atunci la coada la bilete la revelionul lui Vanghelie. Vai, ce amintiri frumoase! Am facut si lista! Mi-aduc aminte ca i-am dat si un upercut unei muieri cu tupeu care a vrut sa se bage in fata mea. Cica era in carje, dar am vazut eu cum le-a aruncat dupa ce a luat biletele si s-a dus in graba la o coada la medicamente unde venea televiziunea si trebuia sa lesine cineva.
Dar sa nu divagam. Am stat 7 ore la coada, miscandu-mi scaunelul pe masura ce lumea inainta. A fost si o slujba, dar n-am auzit nimic pentru ca eram prea departe, tanti Lenuta povestea cati mici a bagat in ea la un eveniment electoral din parcul Izvor, iar o tiganca vindea flori si seminte in gura mare. Insa importanta e credinta interioara, nu? Pe la 12, cand coada a ajuns in curtea catedralei, lucrurile au scapat usor de sub control. Lumea a inceput sa freamate. Cineva mi-a dat un sut la scaunel si m-am trezit bajbaind pe jos dupa ochelari. I-am gasit si apoi i-am aplicat nesimtitului o lovitura fulger invatata la tae bo. Individul a inceput sa urle "Oameni buni, nu mai impingeti!" Asta m-a enervat groaznic. Pai era replica mea! I-am dat un cot in gura si l-am redus la piosenie si respect, apoi am profitat de uluirea lui si m-am bagat in fata. Am apucat sa pup ceva, nu mai tin minte daca erau moastele sau poseta unei cucoane care ma calca peste Naic cu tocurile cui, dar ideea e ca apoi m-am trezit la o alta coada, cea pentru sarmalele cu mamaliguta.
Aici s-a vazut cat de mult a contat investitia mea in fitness, actorie, medicamente si batoane proteice. Practic, devenisem imuna la durere si nu mai tineam cont de imbranceli si ghionturi. Pe la mijlocul cozii, am tras aer in piept si mi-am tinut respiratia pana m-am invinetit, apoi m-am intins pe jos strigand cat ma tineau puterile "Lesin! Lesin!". Am fost scoasa imediat afara din coada, o asistenta draguta mi-a dat apa si un aspacardin, iar o alta doamna binevoitoare mi-a adus si o portie dubla de sarmale pe care le-am mancat lejer, in cortul de prim ajutor, nu ca fraierii care se calcau in picioare la coada. Ei, cam asta e. Abia astept sa se mai organizeze vreo pupare de moaste, ceva. Si fi-miu nu s-a prins ca i-am imprumutat Naichii. Vedeti ce-nseamna sa fii un om credincios!!!


 

marți, 21 septembrie 2010

EXPERIENTE...

Prin iarna ma laudam ca sunt bunica si timpul a trecut si acuma Cesar are 9 luni si un dinte.In tot timpul asta am incercat sa pun umarul si bratele la "scoaterea din scutece"cum s-ar zice a lui Cesar.Degeaba m-am chinuit sa imi aduc aminte de vremea cand l-am crescut eu pe Vadim fiul meu ...nimic nu se mai potriveste....Cand am dat reteta savanta cum se fierbe uleiul care apoi se aplica in zonele genitale pentru a nu se opari copilul, mi s-au pus in fata 3 tuburi cu diferite creme cu care se da copilul...una pentru bubite, alta pentru hidratare, alta pentru a le ajuta pe primele doua. Sa va dezvalui cum am invatat sa ii pun pampersii dupa ce a facut de 2 ori pipi pe langa? Cum am renuntat sa mai" povatuiesc" ca e bine sa stea cu caciulita pe cap si sosete in picioare chiar daca sunt 30 de grade in casa?hii..hii...Ma uit in urma la perioada in care copii nou nascuti stateau legati la picioare sa nu ramana cracanati, scutecele de carpa care ii imobilizau total, pudra de talc care acuma e interzisa total ca le umple plamanii, ceaiul de musetel, tetinele din cauciuc ordinar la care le faceam gauri prea mari cu acul....si imi vine o dorinta teribila sa tai vre-o 30 de ani din buletin si sa il nasc din nou pe Vadim....

duminică, 27 decembrie 2009

AM DEVENIT GRANNY


Pe data de 16 dec am primit telefon de la fiul meu Vadim ,care mi-a zis ca Alex sotia lui, insarcinata in luna a 9 a , "a facut pipi pe ea"si ca o duce la medic sa vada ce s-a intamplat .Si uite asa,la ora12 si 12 minute , s-a nascut Cesar , un copil fooarte frumos si roz dupa spusele proaspatului tatic. Mai mult de atat,Cesar bazaind din cauza disconfortului produs prin nastere, a tacut in momentul cand tatal lui i-a vorbit...semn ca i-a recunoscut vocea[mi-a povestit Vadim , plin de mandrie]. Sunt foarte fericita ca Alex si Vadim mi-au facut cel mai frumos cadou de Craciun, pentru care le multumesc . Iar eu....deja m-am indragostit de Cesar....Alatur o poza ca sa vedeti de ce m-am indragostit...

sâmbătă, 12 decembrie 2009

SUNT FERICITA CU ASA PRIMAR ....

Pe data de 7 decembrie , din gura in gura am aflat ca se va opri apa in tot orasul timp de 3 zile incepand cu 8 decembrie.Telefoanele au inceput sa zbarnaie, intr-o incercare nebuna de a anunta cat mai multa lume de eveniment. Si toata lumea a umplut tot ce a fost disponibil de la cazi de baie , butoaie mari si mici, sticle , borcane, oale...Partea buna e ca nu tot orasul a fost afectat de lipsa apei. O parte din cartiere au avut tot timpul apa, alte cartiere au avut oprit doar cateva ore intr-o zi si cea mai pagubita zona [in care locuiesc si eu], am tras-o la greu. Mai precis pe data de 10 -joi -cand am aflat ca vom avea apa de la ora 12, a inceput sa picure pe la ora 17. Am sunat la dispeceratul de la APA PROD , si am aflat ca s-au spart tevi in momentul cand s-a dat drumul la apa dar ca se lucreaza si intr-o ora se va reglementa debitul apei. La ora 23 nu intervenise nici o schimbare. M-am culcat cu speranta ca dimineata cand ma voi trezi voi face dusul binecuvantat si de multe zile asteptat. Dar Doamne ! am uitat ca traiesc in Romania si ca in vremea lui Ceausescu mi-am incalzit un ibric cu apa pentru a face minunatul" dus "la lighean.Si iar telefon la dispecerat unde nu se stia nimic dar care m-a asigurat ca trimite echipa de interventie sa vada ce s-a intamplat. Sa nu credeti ca seara am avut mai mult noroc. La ora 21 cand am sunat la dispeceratul cu pricina , mi-a ras in nas o voce feminina ca si cand nu vad bine ca , curge apa la robinet ca nu s-a mai plans nimeni din vecini, ca trebuie trebuie sa imi rezolv singura problema ca nu e treaba lor in curtea mea, dar de apometru [care e in curtea mea]sa nu ma ating...Si pentru ca in cazuri de acestea exista si cireasa de pe tort, cu o voce deja enervata imi spune ca va trimite o echipa luni sa vada ce s-a intamplat[ca era vineri si....]si sa imi umplu din nou butoaiele ca de luni seara iar nu vom avea apa 3 zile...Si atunci m-am uitat in sus la cer si l-am implorat pe Dumnezeu sa imi dea puterea de a trece si peste asta....Acum ca a trecut un pic de timp peste acest amar eveniment,ma gandesc ,ca s-au rezolvat problemele si firma care a 'lucrat' un an la aceasta lucrare si-a luat banii, primarul si-a luat banii....si noi poate vom avea norocul sa trecem cu bine si cu apa si de revelion. La anul vom vedea ce surprize ne asteapta....

marți, 24 noiembrie 2009

VIN SARBATORILE DE IARNA

Cred ca stie toata lumea .Doar ca azi,24.11. mergand spre serviciu, am constatat ca oraselul in care traiesc, s-a impodobit cu ghirlande, globuri,instalatii electrice pe stalpi si un brad urias plantat in fata teatrului. Oare nu e prea devreme? Ca sa nu mai zic de dulciurile specifice acestei sarbatori care stau frumos randuite pe rafturile magazinelor de la inceputul lui octombrie.Si ca sa nu se simta stinghere, alaturi stau stivuite mormane de globuri, beteala , clopotei si alte multe feluri de mosi si reni si cizmulite pentru cadouri si Doamne.!.. cate alte zorzoane lucitoare de iti iau ochii si nu numai ai tai ci si a copiilor care cu jind se uita la ele si parca si le-ar dori pe toate.Oare care mai este placerea acestor sarbatori daca , copilul tau mananca un mos Craciun de ciocolata cu doua luni inaintea sarbatorilor?

duminică, 8 noiembrie 2009

CAND EXISTA VOINTA..

Acum ceva timp in urma am luat parte la o actiune impreuna cu echipa in care lucrez. Mai precis eu lucrez intr-un salon de infrumutesare, iar actiunea a fost pusa la cale pentru a veni in ajutorul doamnelor de a le demonstra si ajuta sa isi ingrijeasca parul atat prin tratamente cat si prin vopsire. Noi lucram cu produse Joico[brend nu prea cunoscut prin partea locului] . Sloganul acestei firme este "arta parului sanatos"si chiar se tine de cuvant. Acum eu nu mi-am propus sa fac reclama acestui produs , ci am vrut sa vorbesc despre munca in echipa. In aceste vremuri grele care ne fac sa fim mai egoisti , mai duri, aproape sa calcam pe aproapele nostru fara a tine cont de nimic decat sa ne fie noua mai bine, nu stiu pentru a cata oara am observat cu mare placere ca echipa in care muncesc e omogena mai ales in momentele de tensiune, de emotii si de respect fata de clientele noastre.Oare voi cum va simtiti in colectivul in care munciti?